Papa bun! Alimentaţia puiului de câine.

Din momentul în care l-ai adus acasă, numai de tine depinde ca puiul de câine să urmeze o dietă echilibrată, pentru a ajunge la maturitate un câine sănătos şi voinic. Un pui luat de la un crescător ar trebui să fie obişnuit cu mâncarea solidă. Sunt crescători care oferă căţelei care alăptează şi mâncare solidă de tipul celei pentru pui, pentru că aceeasta este mult mai bogată în calciu şi vitamine, aşa că şi puiul ar trebui să fie familiarizat cu acest fel de mâncare. Dacă nu atunci puiul trebuie să înveţe de la tine. Mare atenţie la schimbarea alimentaţiei puiului: trecerea de la o marcă de mâncare la alta se face treptat, combinând felul nou cu cel vechi până când ajungi să înlocuieşti complet felul cel vechi.
Căţeii sunt foarte activi şi cresc repede, au nevoie de hrană specială care le oferă necesarul de energie, asta înseamnând că un pui are nevoie de alimente uşor digerabile, în aşa fel încât organismul său să poată absorbi substanţele nutritive. Oferă căţeluşului tău porţii mici de mâncare, de trei-patru ori pe zi pentru că stomacul puiului este foarte mic şi bucăţelele trebuie să fie pe măsura boticului lui.
ﾎn acelaşi timp el trebuie să-şi ia tot spectrul de substanţe nutritive dintr-o cantitate mică de hrană şi de aceea este important ca porţia de mâncare pe care i-o dai să fie consumată în întregime.
Căţeluşul tău are nevoie de o nutriţie specială, o dietă echilibrată, hrană concentrată astfel încât într-o cantitate redusă să fie prezente toate substanţele nutritive necesare dezvoltării sale armonioase.
Ca şi la alte specii principalii nutrienţi, indispensabili dezvoltării armonioase a unui câine, sunt:
- proteinele (albuminele), ce se găsesc mai ales în carne, lactate, ouă, peşte, conserve de carne etc;
- lipidele (grăsimile), care au atât surse animale cât şi vegetale;
- glucidele (hidrocarbonaţi);
- microelementele: calciu, magneziu, sodiu, fosfor, care se găsesc în lactate, produse din carne etc.;
- vitaminele, îndeosebi cele liposolubile: Ai, D2, F, E, dar şi cele din grupele B şi C.
Dacă îi oferi prea multă mâncare puiul se îngraşă, apoi odată ajuns la maturitate poate prezenta anomalii ale oaselor (problemă de sănătate întâlnită mai des la căţeii din rasele mari şi foarte mari). Cantitatea de mâncare de care are nevoie căţeluşul tău depinde de greutatea acestuia. ﾎnainte de a achiziţiona hrana este bine să citeşti schema nutriţională de pe spatele produselor uscate şi de pe pachete. Această schemă îţi va spune cât trebuie să-i oferi căţelului, în funcţie de greutate şi vârstă. Sigur că un căţel de talie mică nu va mânca la fel de mult precum unul dintr-o rasă mai mare. ?n pricipiu cantitatea de hrană diferă în funcţie de rasa câinelui dar poate depinde şi de tipul de hrană - umedă, uscată sau combinată. Dacă ai nelămuriri, cere sfatul specialiştilor: îţi stăm oricând la dispoziţie şi este imposibil să nu putem găsi împreună o soluţie.
Oferind puiului o dietă adecvată încă de la început, îl ajuţi să devină un câine sănătos şi activ. Nu numai că îl vei menţine în formă, dar îl vei şi proteja de probleme cauzate de consumarea unor alimente nepotrivite şi absenţa unei diete echilibrate pe termen lung.
Unii stâpâni de câini oferă animalelor lor hrană preparată în casă. Este dificil, chiar şi pentru un crescător experimentat, să obţină echilibrul nutriţional corect. Cel mai bine este să-ţi obisnuieşti căţelul cu alimentele speciale, potrivit vârstei pe care o are, alimente pe care le poţi achiziţiona din magazinele de specialitate.

Omul - şeful haitei

Câinele este un animal care în libertate se asociază cu cei de aceeaşi specie şi formează o haită. Haita are un lider. Când autoritatea liderului se clatină ceilalţi membri ai haitei aspiră la poziţia de conducător. Se luptă între ei pentru supremaţie şi atunci când unul dintre ei iese învingător el este acceptat şi respectat ca un veritabil şef.
Omul percepe câinele ca pe un membru al familiei care nu poate vorbi şi care se comportă ca un copil. Câinele îi percepe pe oameni ca fiind membri ai haitei. Aceste percepţii diferite pot intra în conflict.
Un câine poate avea un temperament submisiv, echilibrat sau dominant. Un câine submisiv nu va încerca prea des să se afirme ca lider al "haitei".
Un exemplar dominant va depune toate eforturile în acest sens. Pe nesimţite întreaga familie va începe să ducă o luptă pentru supremaţie de care câinele va fi foarte constient şi afectat.

Dacă ai un câine dominant, până când vei înţelege cam ce se petrece în capul lui ar fi bine să respecţi câteva reguli simple.
Mâncarea se serveşte şi se consumă la ore fixe. În cazul în care câinele nu a mâncat, iei vasul şi va mânca mai târziu la următoarea oră de masă. Nu-l lasa sa decida el ca ar fi cazul sa-i dai altceva, "mai bun"!;
Hrăneşte-l după masa oamenilor. Unii recomandă hrănirea câinelui înainte, pentru că animalul, văzând şi mai ales mirosind mâncarea, salivează şi secretă imediat sucurile gastrice necesare unei mese, în acest caz crescând astfel riscul apariţiei gastritelor. Dacă nu primeşte niciodată nimic înainte de ora stabilită, se va obişnui cu situaţia şi organismul lui nu va mai reacţiona ca şi când ar trebui să primească de mâncare.
Dacă îi întâlneşti privirea, susţine-o până când câinele se uită în altă parte. Schimburile de priviri "drept în ochi" sunt provocări din care trebuie să ieşi învingător.
Nu te juca violent cu câinele tău. Jocul în care stăpânul ţine jucăria în mână şi câinele trage de ea nu este indicat în cazul unui câine cu temperament dominant: practic este o luptă pentru proprietatea asupra jucăriei.
Tu începi şi tot tu pui capăt oricărui joc, pentru că numai conducătorul haitei cere atenţia celor inferiori în ierarhie şi iniţiază joaca.
Nu îţi lăsa câinele să muşte pe nimeni, nici măcar în joacă.
Nu lăsa câinele să doarmă în pat, să se urce pe canapele sau pe fotolii. Somnul în acelasi loc denotă egalitate Tu şi cîinele nu sunteţi egali.
Nu te aşeza în poziţii în care capul tău este cu un nivel mai jos decât al câinelui - va crede că poziţia ta de lider poate fi „atacată".
Dacă cerşeşte, nu primeşte. Nici mâncare, nici atenţie. Acestrea sunt recompense. Recompensele sunt importante şi se acordă atunci când decizi tu şi când a executat o comandă a ta. Nu trebuie să laşi ca recompensa să îşi piardă valoarea în ochii câinelui tău.
Înainte de orice "favor" pe care i-l faci (de exemplu: ieşit la plimbare, servirea mesei sau o mîngâiere), cere-i să execute o comandă oarecare. Poţi repeta comanda si astfel îţi consolidezi poziţia de lider!
Dacă îţi stă în drum şi nu poţi trece de el decât dacă îl ocolesti sau "îl sari", fă-l să se ridice: câinii se dau la o parte din calea membrilor superiori în rang din haită.
Totul este proprietatea ta: jucăriile, mâncarea, vasul de apă, culcuşul. Ar trebui să poţi în orice moment să le iei, să le muţi sau să le arunci, dacă vrei, fără ca animalul să protesteze.
Învaţă-l comanda "lasă!". Asigură-te că o execută în orice condiţii. Tu eşti cel care decide pe ce are voie să pună botul şi pe ce nu!
Dacă animaluţul tău este mai puţin dominant sau chiar submisiv, poţi să nu aplici o parte din recomandările de mai sus, pentru că îţi va recunoaşte autoritatea şi rişti să-l contrariezi. Încearcă întâi să afli care este temperamentul real al căţelului tău şi învaţă să-l cunoşti cât mai bine.

Despre turbare şi efectele sale

Rabia este o maladie identificată din Antichitate. Cuvântul rabie vine din latinescul "rabiere": a fi violent, care derivă din sanscrita veche "rabhas" a fi violent.
Această maladie, în prezent practic dispărută la om în majoritatea ţărilor dezvoltate, reprezintă încă o problemă majoră de sănătate publică în multe ţări din Asia şi în Africa.
Rabia este o boala virală a animalelor care poate fi prevenită prin vaccinare. Poate să apară atât la animalele comunitare, cât şi la animalele sălbatice.

Transmitera virusului
Virusul turbării penetrează organismul printr-o muşcătură sau un contact de salivă de la un animal infestat cu o plagă cutanată sau o mucoasă intactă (mucoasa bucală şi intestinală prin ingerarea unui virus). Virusul se multiplică în muschi, se răspândeşte în organism prin nervi şi se va stabili în creier şi în măduva spinării. Tot prin nervi, virusul poate infecta şi alte organe, cum ar fi glandele salivare. Este bine de ştiut că un animal infestat care nu arată încă nici un simptom al acestei boli nu este periculos; virusul este prezent în salivă doar cu câteva zile înaintea apariţiei simptomelor.

Manifestarea bolii la animale
La animale, rabia se manifestă prin tulburări de comportament şi paralizie inexplicabilă. Semnele bolii sunt destul de variabile, iar durata bolii se poate întinde de la mai puţin de o zi la o săptămâna sau mai mult. Boala se poate manifesta sub forma paralitică sau furioasă sau, cel mai des, ca o combinaţie a celor două.
În forma paralitică: în primele 12 ore sensibilitatea crescută nu este evidentă, apare o letargie şi o uşoară încoordonare (câinii nu prezinta frică de apă).
În formă furioasă: animalul este neobişnuit de ager şi responsiv, reacţionează la stimuli prin nerăbdare, apar modificări discrete de disconfort şi nelinişte, intoleranţă faţă de iritaţiile minore. Animalele sălbatice cu rabie prezintă sensibilitate crescută şi disconfort; atacă orice din jurul lor. Convulsiile care apar pot deveni continue până la moarte, decesul producându-se prin stop respirator. Animalele salbatice îşi pot pierde prudenţa lor normala şi se aventurează în ferme, suburbii şi camping-uri. Acest comportament aberant este frecvent. Paralizia şi moartea se produc la 4-8 zile după debutul simptomelor. Virusul poate fi prezent în saliva animalelor rabide cu multe zile înaintea apariţiei semnelor clinice şi poate fi secretat constant sau intermitent până înaintea morţii.

Profilaxia preaccident:
- educaţia civică a populaţiei, în direcţia unui comportament normal faţă de animale;
- evitarea contactului direct cu animalele domestice străine, necunoscute;
recunoaşterea comportamentului schimbat al animalelor turbate şi evitarea lor;
- solicitarea examenului veterinar la cele mai mici semne de suspiciune;
- evitarea sacrificării animalelor care au muşcat;
restrângerea rezervorului de infecţie prin vaccinarea antirabică a animalelor domestice - în special a câinilor;
- vaccinarea preventivă a persoanelor ce prezintă risc de infecţie profesional (vânători, pădurari, îngrijitori în crescătorii, etc. )
Profilaxia postaccident: măsuri faţă de animalul care a muşcat - se recomandă supravegherea comportamentului animalului timp de 10-14 zile.

Cel mai eficient (şi obligatoriu prin lege) mod de prevenire a turbării este vaccinarea anuală antirabică.
Dacă animalul tău a fost muşcat de un animal suspect, urmează de urgenţă procedura ce urmează:
- mergi imediat cu animalul la cea mai apropiată clinică veterinară şi spune medicului data ultimei vaccinări (dacă animalul nu a fost vaccinat, respectiv revaccinat, eşti pasibil de amendă!);
- încearcă să prinzi animalului care a muşcat, fără a te pune însă în pericol, eventual să fie închis într-un spaţiu astfel încât animalul suspect să fie ţinut sub observaţie timp de 10 - 14 zile. Dacă în acest interval nu prezintă semnele clinice ale turbării, muşcătura nu prezintă un pericol sub acest aspect. Dacă animalul suspect este eutanasiat, se vor trimite la laborator mostre de ţesut, pentru analiză.
Dacă ai fost muşcat de un animal suspect, mergi imediat la medic. Se recomandă şi în acest caz ţinerea sub observaţie a animalului care a muşcat; în caz contrar, este necesar să faci toată seria de vaccin antirabic, care se face în prima, a treia, a şaptea, a paisprezecea şi a douăzeci şi opta zi de la muşcatura suspectă!

Măsuri faţă de plagă
Spală din abundenţă cu apă şi săpun.
Plaga se va lăsa să sângereze un timp, până la hemostază spontană (oprirea sângerării), excepţie făcând cazurile de hemoragie abundentă prin rupturi vasculare. Acoperă plaga cu pansament steril.
Profilaxia specifică se face cu vaccin antirabic sau/şi cu ser antirabic după
recomandarea medicului.

Măsuri generale de prevenire a transmiterii virusului turbării
Există obligatoriu pentru deţinătorii de câini de a-i ţine legaţi sau închişi în curţi bine împrejmuite.
Este interzisă scoaterea câinilor nelegaţi şi fără botniţă pe drumurile publice şi în mijloacele de transport în comun.
Este obligatorie vaccinarea antirabică preventivă a câinilor sănătoşi.
Deţinătorii de animale suspecte de turbare sunt obligaţi să le declare şi să le izoleze până la sosirea organelor veterinare.
Animalele (câini, pisici, vite, cai, porci ) care au muşcat oameni sau animale vor fi ţinute sub observaţie timp de 10-14 zile de la muşcătură.
Se interzice consumul cărnii, laptelui sau al altor produse provenite de la animale bolnave sau suspecte de turbare.
Cadavrele animalelor turbate sau suspecte de turbare se distrug în întregime, nejupuite.

Câinele şi copilul

Dincolo de jocuri şi drăgălăşenii, căţelul şi copilul împărtăşesc mari momente de complicitate. Dar atenţie! Este suficient un gest nedelicat şi un accident se poate întâmpla imediat. Este obligaţia ta să îi înveţi să se înţeleagă bine.
Câinele va trebui obişnuit cât mai mult cu prezenţa copilului. În acelaşi timp de acelaşi tratament va trebui să aibe parte şi copilul. Deseori jurnalele televizate au prezentat pe larg ştiri referitoare la drame în care au fost implicaţi copii şi câini. Conform unor statistici în special copiii mici, în vârstă de mai puţin de un an, sunt primele victime ale muşcăturilor. Majoritatea accidentelor de acest gen nu sunt prezentate complet, mass media oferind publicului telespectator, mai degrabă, latura spectaculoasă şi mai puţin realitatea.
Atunci când un câine creşte de mic, alături de un copil, accidentele sunt puţin probabile: şi copilul şi câinele vor avea de câştigat. Copilul va învăţa să respecte animăluţul de companie îşi va asuma anumite responsabilităţi şi va învăţa cum să se poarte cu el câştigâd astfel un prieten de nădejde.
Ce te faci cu animalul, pe care îl ai de ani buni, atunci când care vine pe lume copilul? Evident, copilaşul îţi este scump ca lumina ochilor. Dar căţelul, pe care l-ai răsfăţat în anii anteriori, de ce ar trebui să sufere şi să-şi părăsească familia?
În aceste condiţii căţelul trebuie să păstreze o anumită distanţă faţă de noul-născut şi nu va intra în camera acestuia neînsoţit. Este bine să îi faci cunoştinţă câinelui cu noul membru al familiei. De fapt, copilul este cel care pătrunde într-un mediu care a aparţinut anterior animalului de companie.
Este necesar să se ia unele măsuri de igienă. Animalul de companie trebuie deparazitat periodic şi trebuie să fie la zi cu vaccinările. Câinele trebuie periat foarte bine şi spălat temeinic pe lăbuţe când vine de afară.
La început copilaşul nu este conştient de importanţa câinelui în familie. Pe măsură ce copilul creşte, părinţii vor vedea că, dacă nu mai sunt frăţiori sau surioare în preajmă, primele fiinţe pe care le va vedea când va deschide ochii sunt animăluţele de companie.
Copilul, din curiozitate, trage câinele de urechi sau de coadă, îi bagă degetele în ochi încercând astfel să îl cunoască mai bine, experimentând diferite situaţii. Joaca aceasta nu este întotdeauna pe gustul căţelului. De asemenea gânguritul sau ţipetele unui bebeluş ar putea să i se pară a fi semne de agresiune. Aşa că mare atenţie: copilul mic nu trebuie să fie lăsat singur în aceeaşi încăpere cu un câine.
Câinele îl poate considera pe copil puiul său. Va fi mult mai tolerant cu copilul decât cu adulţii din casă, dar în acest caz îl va şi pedepsi ca pe propriul pui şi din pricina unei astfel de pedepse se poate ajunge direct la „Urgenţe". În cazul în care bebe a fost muşcat plaga trebuie dezinfectată imediat cu apă şi săpun. Pasul al doilea este vizita la medic. Acesta va administra copilului tratament antibiotic pentru a preveni o infecţie. Atunci când muşcătura este profundă este absolut necesar să ajungi foarte repede la medic, sau chemi Salvarea.
Obişnuieşte-ţi câinele cu prezenţa unui copil în casă, încă din primele luni de sarcină. Apoi după ce se naşte copilul, poţi diminua progresiv timpul de plimbare alocat numai căţelului şi îl poţi lua şi pe cel mic cu voi. Cum timpul alocat numai lui va fi mai scurt, va trebui să compensezi asta cu ceva mai multă atenţie din partea ta, pentru ca apariţia bebeluşului în familie să nu fie percepută de câine ca fiind ceva negativ. Cel puţin o perioadă de câteva luni câinele nu ar trebui să aibe acces în camera copilului.
Este mai simplu atunci când un căţeluş intră într-o familie unde copilul are deja câţiva anişori. Cei doi vor creşte împreună în acelaşi mediu. Mare atenţie în cazul animalelor sub un an!