luni, 13 aprilie 2009

O nutritie sanatoasa.


Să luăm următorul caz: un pilot de curse are nevoie de o maşină pentru a concura. Iar această maşină are nevoie de combustibil. Şi nu orice fel de combustibil, ci de cea mai bună calitate. Altfel, rezultatele vor fi slabe, indiferent de aptitudinile pilotului.

Situaţia nu este cu mult diferită nici în cazul câinelui tău. Pentru a fi un animal sănătos şi a se simţi în formă, acesta are nevoie de o hrană completă şi echilibrată.

Dar ce înseamnă „completă şi echilibrată"? Nu, nu este suficient să aibă aceste cuvinte scrise pe ambalaj! Nu este suficient ca pe etichetă „să troneze" emblema „hrană superpremium". Tot ce contează sunt ingredientele!

În următoarele numere, revista ta preferată, DogMagazin, îţi va prezenta secretele alegerii hranei sănătoase pentru câinele tău.

Această alegere nu este deloc simplă, iar un necunoscător poate fi indus în eroare foarte uşor de către marii producători de hrană pentru animale. Ambalajele lucioase, frumos colorate ies în evidenţă, în timp ce lucrurile care contează cu adevărat, adică ingredientele, sunt specificate undeva pe spatele produsului, acordându-li-se puţină atenţie.

Bugetele de publicitate ale acestor companii diferă. Dacă unele investesc enorm pentru promovarea produselor lor, încercând să manipuleze consumatorul final prin construirea unui brand puternic, la care principalul lucru care să conteze să fie ceea ce scrie pe ambalaj, altele se bazează pe dorinţa consumatorului de a cumpăra un produs de calitate. Acestea din urmă pun accentul pe produsul în sine şi nu pe ambalaj.

Ce înseamnă un produs de calitate?

Un produs care întruneşte toate condiţiile pentru a îndeplini scopul pentru care este cumpărat.

În momentul în care mergi la cumpărături pentru a achiziţiona hrană pentru animalul tău, ar trebui să te întrebi: ce doresc, de fapt? Vreau doar să-i potolesc foamea câinelui meu? Vreau doar să-i dau ceva cu care să-şi ocupe timpul? Sau îmi doresc să-i ofer un produs care să-l menţină sănătos, să-i ofere energie şi poftă de viaţă?

În continuare îţi vom arăta în cine ar trebui să ai încredere şi de ce.

Răspunsul este simplu: poţi avea încredere în propria judecată. Dar pentru a fi în măsură să iei singur(ă) cea mai bună decizie, trebuie să cunoşti anumite lucruri.

Unii sunt de părere că hrana industrială pentru animale nu poate fi, în niciun caz, sănătoasă. Nu se abţin să facă o comparaţie cu mâncarea din fast-food-uri, plină de conservanţi şi coloranţi artificiali. Or, această supoziţie nu este întotdeauna adevărată.

Hotărârea de Guvern nr. 106/2002 obligă producătorii să respecte anumite reguli. În primul rând, informaţiile înscrise pe etichetă nu trebuie să inducă în eroare consumatorii, la achiziţionarea produselor, în privinţa:

a) caracteristicilor alimentului şi în special a naturii, identităţii, proprietăţilor, compoziţiei, cantităţii, durabilităţii, originii sau provenienţei sale, precum şi a metodelor de fabricaţie sau de producţie;

b) atribuirii de efecte sau proprietăţi alimentelor pe care acestea nu le posedă;

c) sugerării că alimentul are caracteristici speciale atunci când în realitate toate produsele similare au astfel de caracteristici.

De asemenea, în anumite situaţii, legea prevede şi specificarea, în procente, a cantităţii fiecărui ingredient în parte.

Aşadar, înainte de a alege hrana pentru câinele tău, citeşte eticheta! Este destul de simplu şi poate să o facă oricine. Numai că trebuie să ştii să interpretezi ce scrie acolo.

De ce să citeşti eticheta produselor?

Se pot găsi o mulţime de motive, care mai de care mai savante. Dar răspunsul cel mai simplu este următorul: pentru că poţi, vrei şi trebuie!

Oamenii tind să evite să facă ceea ce trebuie. De asemenea, mulţi fug de responsabilităţi. Dar dacă ţi-ai luat un câine, va trebui să-ţi asumi responsabilitatea creşterii acestuia. Iar principala obligaţie care-ţi revine este aceea de a-l hrăni sănătos.[...]


miercuri, 1 aprilie 2009

Displazia de sold



Displazia de şold reprezintă o dezvoltare anormală a articulaţiei coxo-femurale, frecventă în special la câinii din rasele mari, caracterizată prin laxitate exagerată a articulaţiei asociată cu procese degenerative.

Factorii ce duc la apariţia afecţiunii sunt variaţi: creşterea foarte rapidă, mişcarea excesivă, nutriţia dezechilibrată, precum şi, într-o foarte mare măsură, statusul ereditar.

La baza apariţiei afecţiunii se pare că stă neconcordanţa între dezvoltarea scheletului cu masa musculară. Ca rezultat, apare laxitate articulară sau instabilitatea celor două capete osoase articulate, această instabilitate ducând apoi la distrugerea structurilor ligamentare, cartilaginoase şi osoase ce formează articulaţia. Acestea merg de la fibrozarea capsulei articulare, eroziunea cavităţii acetabulare, depunerile de ţesut osos de neoformaţie (formarea de osteofite) până la subluxaţia sau luxaţia capului femural. Semnele clinice variază de la un individ la altul şi nu sunt întotdeauna în concordanţă cu modificările evidenţiate radiologic. Schiopăturile, care de multe ori sunt accentuate după efort, salturile "ca iepurele" sunt cele mai comune manifestări. La flexia şi extensia completă a membrelor posteriore pot apărea zgomote de crepitaţie şi manifestări de durere.

Displazia de şold apare în faza de creştere a câinelui. Ea reprezintă un defect de formare a articulaţiei coxo-femurale, practic înscrierea greşită a capului femural în cavitatea acetabulară a bazinului. O articulaţie coxo-femurală normală este compusă din:

-capul femural, rotund, globulos, care reprezintă extremitatea superioară a femurului;

-cavitatea acetabulară, componentă articulară dată de osul bazinului, în care se înscrie capul femural;

-capsula articulară fibroasa;

-lichidul sinovial, cu rol de lubrifiant articular.

Atunci când sunt intacte, cele două capetele osoase sunt acoperite cu ţesut cartilaginos care are rolul de a uşura mişcările, astfel încât acestea să decurgă cu minimum de fricţiune. Atunci când capetele osoase sunt îmbinate corespunzător, capul femural fiind bine acoperit de cavitatea acetabulară iar celelalte structuri sunt integre, mişcările sunt armonioase, cele două oase alunecă uşor unul pe celălalt, fără a se produce eroziuni.

Când un câine are displazie de şold, capul femural nu mai este fixat bine în cavitatea acetabulară. Acesta alunecă practic din cavitate în timpul mişcărilor, apare erizunea structurilor cartilaginoase şi osoase, artrita, iar într-un ultim stadiu luxaţia femurului.

Articulaţie coxo-femurală normală (stânga) - cap femural bine acoperit de cavitatea acetabulară; Displazie de şold - dreapta - capul femural alunecă în cavitatea acetabulară, articulaţia nu este perfect congruentă.


Displazie de sold severa

Nu există din păcate o corelaţie strictă între modificările fizice vizibile pe radiografie şi simptomatologie. Se pare că masa corporală (un câine mai slab putând tolera mai uşor instabilitatea articulară), dezvoltarea musculară, care poate atenua din impactul negativ al incongruenţei articulare asupra capetelor osoase, ar fi printre factorii care influenţează gradul de manifestare clinică a bolii.

Nu există o simptomatologie clară, evidentă, a acestei afecţiuni. Disconfortul articular se poate manifesta prin: rezistenţă scăzută la efort, şchiopături, dificultate în ridicarea de jos şi aşezarea în decubit, dificultăţi la urcatul scărilor. Câinele poate sări ca un iepure la efort, în loc să se deplaseze normal. Uneori se observă din spate, în timpul mersului, mişcări anormale, de lateralitate, ale membrelor.

Displazia de şold este cunoscută ca fiind o afecţiune transmisă ereditar. Ea are însă un caracter poligenic, de multe ori defectul poate sta ascuns mai multe generaţii pentru a-şi face apoi din nou apariţia.

Nu numai ereditatea este însă incriminată în transmiterea acestei afecţiuni. Nutriţia este de asemenea un factor cheie. Se pare că practica forţării câinilor pentru a a avea o creştere rapidă, supraalimentându-i, supradozându-le proteinele şi calciul din raţie, are efecte dezastruoase asupra armoniozităţii dezvoltării lor. Această supraalimentaţie duce la neconcordanţa dezvoltării scheletului cu masa musculară. Este indicat ca animalele de reproducţie, în special câinii din rasele mari, să fie supuşi unui examen radiologic înainte de a fi montaţi, indiferent dacă prezintă semne care duc la suspectarea displaziei de şold sau nu.

Diagnosticul animalelor suspectate se pune atât clinic, prin examinare şi palpaţie, cât şi radiologic. Confirmarea diagnosticului se face obligatoriu în urma radiografiei. În cazul animalelor afectate de displazie, poate fi luat în consideraţie tratramentul chirurgical. Există mai multe metode de remediere chirugicală, acestea însă sunt controversate şi costisitoare. Alegerea unei metode de remediere trebuie luată cu mult discernământ. În afara intervenţiei chirurgicale, se poate recurge la analgezice, antiinflamatoare şi la protectoare articulare (suplimente nutritive ce conţin glucozamină, condroitin). Se recomandă de asemenea menţinerea unei greutăţi corporale adecvate (evitarea îngrăşării) şi un regim de mişcare care să nu suprasolicite articulaţia dar să favorizeze menţinerea unui tonus muscular corespunzător (înotul este ideal din acest punct de vedere).

Remedierea chirurgicală se poate face prin mai multe metode, cele mai comune sunt inserarea unei proteze totale de şold, osteotomia triplă a pelvisului (TPO) şi rezecţia de cap sau de gât femural. Osteotomia triplă a pelvisului poate fi aplicată animalelor tinere, la care modificările produse sunt minore. Protezarea şoldului este indicată animalelor la care deja au fost produse distrugeri masive de ţesut, este o operaţie deosebit de invazivă, este aplicată de regulă asupra unui singur membru odată. Complicaţiile septice trebuie combătute corespunzător, deoarece odată apărute sunt foarte dificil de tratat. Rezectia capului sau colului femural poate fi aplicată câinilor de mici dimensiuni sau celor foarte activi.

Fără apă nu se poate! Cât de importantă este apa pentru o nutriţie sănătoasă




Chimiştii se referă la ea folosind termenul H2O, ceilalţi o numesc simplu: apă. Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte termenul într-un mod lapidar, astfel: lichid incolor, fără gust şi fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul din învelişurile Pământului. Însă apa reprezintă mult mai mult decât atât. Este cea mai importantă dintre toate substanţele nutritive.

Un animal poate pierde toată grăsimea şi jumătate din proteine fără ca acest lucru să aibă un impact serios asupra calităţii vieţii sale. Dar pierderea a numai 10% din cantitatea de apă din organism poate duce la afecţiuni grave.

Apa reprezintă 84% dintr-un pui abia născut şi 60% dintr-un câine adult. Apa este necesară pentru aproape toate funcţiile organismului. Într-o zi toridă de vară, câinele tău va suferi de deshidratare foarte rapid dacă nu are la dispoziţie o sursă de apă proaspătă.

De câtă apă are nevoie câinele?

Sunt foarte mulţi factori care influenţează cantitatea de lichide necesară unui câine, de aceea cel mai indicat ar fi să-i oferi accesul liber la un vas cu apă, astfel încât să-şi regleze singur consumul. O regulă generală spune că un câine are nevoie de două ori şi jumătate mai mult lichid decât cantitatea de hrană ingerată. Astfel, în cazul în care mănâncă un kilogram de crochete uscate, are nevoie de cel puţin doi litri şi jumătate de apă.

Factori precum temperatura ridicată, activitatea fizică sau alăptarea cresc nevoia de lichide de până la trei ori faţă de cantitatea normală.

Cele mai multe animale consumă mai multă apă decât au nevoie. Ceea ce nu este un lucru rău. Însă prea puţină poate conduce la consecinţe grave. De asemenea, câinii care sunt hrăniţi cu mâncare umedă pot avea nevoie de o cantitate mai mică de lichide.

Calitatea apei, un factor decisiv

Ce trebuie să ştii este că nu toată apa are aceeaşi calitate. Apa netratată poate conţine bacterii periculoase, viruşi sau paraziţi.

Una dintre problemele cel mai des întâlnite, ce apare în urma consumului de apă netratată este Giardia. Apa plată, de la robinet, este considerată, de regulă, foarte sănătoasă, deşi au apărut opinii conform cărora cu cât aceasta conţine mai mulţi nitraţi, fier sau magneziu, cu atât mai mari sunt riscurile de producere a unor afecţiuni serioase pe termen lung. De aceea, mulţi proprietari de câini dau animalelor apă îmbuteliată. Însă nici cea mai pură apă din lume nu va fi de nici un ajutor dacă o vei pune într-un vas murdar. Castroanele nespălate permit apariţia multor microorganisme dăunătoare. Vasele în care se pune apa trebuie spălate zilnic şi dezinfectate periodic. Vasele din oţel inoxidabil sunt cele mai indicate pentru acest lucru. Sunt uşor de curăţat şi rezistă bine la zgârieturi. Oricum, cumpără un vas de calitate şi schimbă-l de îndată ce observi că au început să apară diverse zgârieturi. Adu-ţi aminte, de fiecare dată, că un castron din care tu nu poţi bea apă nu este unul din care patrupedul tău să o facă.

Un alt factor care determină calitatea apei este temperatura. Pe timpul verii, câinii o preferă cât mai rece (dar nu exagerat), în timp ce iarna o beau la temperatura camerei. În plus, nu uita că zăpada nu este o formă de apă acceptată de câinele tău.

Deshidratarea în timpul bolii

Când un câine nu se simte bine, acesta refuză să mai bea apă. Însă, în acelaşi timp, febra şi alte procese declanşate de boală determină o creştere a nevoii animalului pentru consumul de lichide. Rezultatul? Organismul câinelui se deshidratează în mod rapid.

Astfel, prevenirea deshidratării şi suplinirea lipsei de lichide din corp sunt cele mai importante aspecte de care un doctor trebuie să ţină seama în tratarea unui câine bolnav. Cel mai indicat lucru este să-ţi încurajezi prietenul să consume cât mai multă apă. Dacă acesta continuă să refuze, va fi nevoie de administrarea de lichide în mod intravenos sau subcutanat.

Afecţiuni precum cele ale rinichilor sau diabetul provoacă o stare de sete continuă şi, de asemenea, urinarea în mod des. Însă nici în acest caz nu trebuie să-i îngrădeşti accesul animalului la vasul cu apă. Singura dată când o poţi face este atunci când câinele vomită. Într-o astfel de situaţie poţi să nu-i permiţi să bea apă, dar nu mai mult de 24 de ore. Dacă acesta continuă să vomite, va fi necesară administrarea de lichide pe cale intravenoasă şi un consult medical urgent.

Consumul de apă şi performanţa

Consumul de apă determină într-o măsură foarte mare performanţa şi eficienţa animalului. Cei care cresc câini pentru cursele cu sănii ştiu foarte bine acest lucru. Ei se asigură întotdeauna că animalele lor consumă o cantitate suficientă de apă, iar, în timpul curselor, se opresc în mod frecvent pentru a le oferi această ocazie, astfel încât respectivii câini să rămână bine hidrataţi.

Consumul de apă în timpul activităţii fizice ajută foarte mult la performanţa animalelor. Un studiu arată că acei câini care obişnuiesc să bea apă în timp ce execută diverse exerciţii ce necesită forţă fizică se descurcă cu 80% mai bine decât cei care beau apă înainte sau după respectivul eveniment.

Rolul apei în alimentaţie

  • este utilizată în procesul de digestie şi de absorbţie a substanţelor nutritive;

  • este responsabilă de menţinerea organismului la temperatura optimă;

  • înlocuieşte fluidele ce se pierd prin diverse secreţii;

  • are un rol important în toate reacţiile chimice din organism;

  • transportă substanţele nutritive la celule şi, de asemenea, preia substanţele nefolositoare şi toxice de la celule, transportându-le la organele excretoare.

Cum să-ţi pregăteşti câinele pentru sezonul primăvară - vară



Odată cu luna martie soseşte un nou anotimp. Frigul iernii rămâne în urmă, iar faptul că am trecut deja la hainele subţiri e semn că primăvara îşi intră în drepturi. Această perioadă reprezintă o ocazie în plus să ne bucurăm mai mult de compania prietenului nostru drag - câinele. Plimbările lungi şi joaca prin parcurile special amenajate (sau prin propria curte) se numără într-adevăr printre activităţile preferate ale aproape oricărui câine. Însă este necesar să ai în vedere că vremea caldă poate constitui şi o ameninţare pentru starea sănătăţii câinelui tău. Iată, în continuare, câteva sfaturi utile care te vor ajuta să ai grijă ca el să rămână în formă şi acest sezon să nu-i creeze probleme.

În primul rând trebuie să ai grijă de timpul pe care căţelul îl petrece la soare. La fel ca şi în cazul oamenilor, soarele poate provoca de asemenea arsuri puternice câinilor. Ar fi bine dacă ai reuşi să-ţi perii în fiecare zi căţelul.

Un alt lucru pe care nu trebuie să-l pierzi din vedere este faptul că vremea caldă şi expunerea directă la soare prezintă riscul apariţiei deshidratării. De aceea, îţi recomandăm să-i asiguri câinelui accesul la un vas cu apă proaspătă în orice moment al zilei, în special după-amiaza.

În zilele de vară, plimbările zilnice trebuie făcute, de preferat, dimineaţa devreme sau seara târziu, când este mai răcoare.

Paraziţi, precum puricii şi căpuşele, pot apărea oricând în asemenea condiţii. Astfel, o vizită la medicul veterinar ar fi oportună. Acesta va fi cel mai în măsură să-ţi spună care sunt tratamentele antiparazitare indicate. În plus, nu exclude nici posibilitatea folosirii unui tratament naturist pentru a preîntâmpina apariţia acestor probleme şi a te scuti de bătăi de cap mai târziu.

Primăvara şi vara înseamnă şi distracţie. Tot mai multe evenimente (petreceri, concerte) au loc, ceea ce înseamnă o sursă nedorită de zgomot pentru câinele tău „de oraş". De aceea, încearcă să-l ţii departe de asemenea manifestări. Nu cred că mai este nevoie să menţionăm că zgomotul nu-i face bine. Îi provoacă o stare de un real disconfort, îl stresează, făcând loc anxietăţii şi depresiei, uneori ducând la un comportament agresiv greu de controlat.

Dacă eşti fericitul posesor al unei camionete, trebuie să mai ştii un lucru, în cazul în care doreşti să ieşi la un picnic, la iarbă verde, şi nu vrei să-ţi laşi câinele acasă: este extrem de periculos să-i permiţi acestuia să stea în bena din spate, în timpul mersului. Astfel, animalul se poate răni foarte uşor sau poate fi aruncat din maşină.

De asemenea, primăvara este cea mai potrivită perioadă pentru a trece la acţiune dacă planifici să-i schimbi meniul prietenului tău patruped. Tranziţia la o hrană premium, fără coloranţi artificiali, arome sau substituenţi, fără ingrediente modificate genetic sau anti-oxidanţi sintetici, poate fi, uneori, dificilă. Însă, dacă ştii cum să procedezi, acest proces devine „floare la ureche". Totul se bazează pe răbdare şi consecvenţă. La început, introdu în mâncarea obişnuită cel mult 10% din noul tip de hrană. Continuă adăugând în fiecare zi cu 10% mai mult, până când tranziţia a ajuns la final. Astfel, în scurt timp (maxim două săptămâni), câinele „se va împrieteni" cu noul tip de mâncare, ceea ce-i va da un plus de putere şi rezistenţă, îl va ajuta să rămână sănătos şi îi va prelungi durata de viaţă.